Implantologie / Chirurgie
Implantul dentar reprezintă un dispozitiv ce înlocuiește rădăcina dintelui pierdut, urmând ca pe acest suport să se realizeze coroana sau lucrarea dentară definitivă. Inserarea acestuia este nedureroasă, realizându-se de cele mai multe ori sub anestezie locală.
Prin utilizarea implanturilor dentare, stomatologia modernă de astăzi oferă posibilitatea realizării unor lucrări protetice fixe chiar și atunci când situația preliminară este nefavorabilă ( insuficiența dinților, stâlpi, edentații totale sau subtotale), iar pacienții au o alternativă mult mai bună la tratamentele cu proteze dentare mobilizabile care uneori pot crea disconfort fizic dar și psihic.